Brazilianul Danilo (25 de ani) are foarte mari șanse să devină al doilea fotbalist al lui Real Madrid, după Pepe, care se transferă în această vară la Internazionale Milano.
Italienii sunt aproape să-l numească pe Luciano Spaletti antrenor, iar campania de achiziții din această vară se anunță foarte interesantă. Astfel, după ce Pepe a ajuns la un acord cu echipa de pe Giuseppe Meazza, a venit rândul unui alt jucător de la Real Madrid să intre în vizorul italienilor, iar transferul are mari șanse de reușită, anunță Cadena Ser.
Sursa citată notează că, la fel ca în cazul plecării lui James Rodriguez la Manchester United, mutarea va fi anunțată imediat după finala Ligii Campionilor, dintre Juve și Real, de pe 3 iunie.
Danilo pleacă astfel de la Real Madrid după două sezoane în care nu a reușit să câștige lupta cu Dani Carvajal pentru postul de titular în banda dreaptă a defensivei. Brazilianul a fost adus în 2015, de la FC Porto, pentru aproximativ 30 de milioane de euro, dar nu a avut impactul scontat în echipa lui Zinedine Zidane, iar în această stagiune a prins 17 meciuri în Primera Division, multe dintre ele venind în perioada în care Dani Carvajal a fost accidentat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER